top of page
Search

La cererea cărui creditor este numit administratorul judiciar/lichidatorul judiciar?

  • vladmoncea
  • May 15, 2025
  • 8 min read



Prezenta lucrare vizează o problemă de ordin practic ce s-a conturat în desfășurarea procedurilor în insolvență, odată cu adoptarea noului Cod al insolvenței – Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenți și de insolvență.

Dacă, până la adoptarea Legii nr. 85/2014, nu se ridica problema participantului la procedură care are întâietate la desemnarea practicianul în insolvență, întrucât, conform art. 11 alin. (1) lit. c), raportat la art. 41 din Legea nr. 64/1995, respectiv conform art. 11 alin. (1) lit. c), raportat la art. 34 din Legea nr. 85/2006, această prerogativă era apanajul exclusiv al judecătorului-sindic, care avea abilitarea legală de a numi administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu, odată cu noul Cod al insolvenței au apărut o serie de controverse sub acest aspect procedural, persistând necorelări legislative, chiar și în urma tuturor modificărilor suportate până în prezent.

Cu alte cuvinte, se pare că procedura insolvenței, în materie de numire a practicianului în insolvență, cu ocazia deschiderii procedurii, a cunoscut o transgresiune, cu privire la elementul de arbitrariu decizional al judecătorului-sindic.

Dacă, prin actul normativ promotor al legislației insolvenței românești, Legea nr. 64/1995, și, ulterior, prin Legea nr. 85/2006, judecătorul-sindic putea desemna administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar cu titlu provizoriu, acesta din urmă fiind confirmat sau înlocuit de adunarea creditorilor, potrivit art. 23 din Legea nr. 64/1995, respectiv art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, în final, prin Legea nr. 85/2014, s-a reglementat transferul prerogativei desemnării practicianului în insolvență provizoriu la cererea creditorului, apoi la cererea debitorului, iar în cele din urmă de către judecătorul-sindic, pe baza ofertelor de servicii depuse la dosar, dacă niciunul dintre cei menționați anterior nu solicită desemnarea unui practician în insolvență,  conform art. 45 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2014.

Prezenta lucrare nu ridică problema criteriilor pe baza cărora cererea unui creditor, de desemnare a practicianului în insolvență, are întâietate, atunci când mai multe cereri de acest fel concură – criteriul numărului de creditori care solicită același practician, criteriul cuantumului creanței solicitate de un creditor – întrucât aceste teme au fost dezbătute pe larg în doctrină și jurisprudență.

Prezenta lucrare vizează efectul unei necorelări legislative care duce la imposibilitatea de a acorda prioritatea tuturor cererilor creditorilor, pe baza principiilor la care am făcut referire anterior, după criteriul temporal al introducerii cererii.

Astfel, obiectul prezentei dezbateri este vizat de problema dacă este posibilă numirea practicianului în insolvență cerut de către un creditor, a cărui cerere introductivă face obiectul altui dosar decât cererea de deschidere a procedurii aparținând debitorului.


Cu alte cuvinte, problema pe care o ridicăm este dacă este permis (iar nu dacă trebuie) să fie avute în vedere, pentru desemnarea practicianului în insolvență, cererile introductive ale creditorilor, care fac obiectul unor alte dosare decât dosarul având ca obiect cererea debitoarei sau dacă pot fi luate în considerare de către judecătorul-sindic doar acele cereri ale creditorilor care sunt depuse de creditori la dosarul având ca obiect cererea debitorului.

Astfel, o primă problemă subsidiară, care decurge din subiectul de dezbatere avansat, apare a fi clarificarea modalităților în care cererile de deschidere a unei proceduri de insolvență determină formarea de dosare. Mai precis, dacă fiecare cerere determină formarea unui dosar sau există ipoteze în care mai multe cereri introductive se vor anexa în corpul aceluiași dosar.

Conform art. 134 alin. (4)[1] din ROI din 22.12.2022, cererile creditorilor pot fi depuse la un dosar format ca urmare a formulării unei cereri de către debitor, urmând a fi disjunse de la acest dosar (al debitorului) doar în ipoteza în care cererea debitorului este respinsă.

Mai mult, alin. (5)[2] al aceluiași text statuează că, în ipoteza în care, înainte de cererea debitorului, a formulat o cerere introductivă un creditor, în acest sens formându-se un dosar separat, cererile creditorilor anexate la dosarul debitorului, care au fost disjunse, urmare a respingerii cererii debitorului, vor fi anexate la cel dintâi dosar, al creditorului care a formulat cerere de deschidere înaintea debitorului.

Nu în ultimul rând, în cadrul prevederilor art. 66 alin. (7)[3] din Codul insolvenței, regăsim o reglementare directoare a cursului pe care îl urmează orice cerere de creditori, formulată după intentarea cererii de deschidere a procedurii de către debitor, și anume acestea dintâi se vor înregistra la dosarul format ca urmare a cererii debitorului.

În consecință, interpretarea coroborată a art. 134 alin. (4) și (5) din ROI din 22.12.2022 și art. 66 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, conduce la concluzia că, (i) pentru fiecare cerere de deschidere formulată de un creditor, anterior formulării cererii debitorului, se va deschide un dosar distinct, iar (ii) toate celelalte cereri formulate de creditori, ulterior depunerii cererii debitorului, vor fi anexate acestei din urmă cereri.

Pentru aceste motive, întrebarea noastră, dacă pentru numirea unui practician în insolvență pot fi avute în vedere doar cererile de deschidere ale creditorilor comunicate la dosarul debitorului, se pare că are o justificare, cel puțin prin prisma reglementărilor de formare a dosarelor, în cadrul instanțelor de judecată.

Mai mult, apreciem că aceasta are, deopotrivă, o fundamentare cu atât mai solidă, dar și o soluționare, în cadrul procedurii insolvenței, reglementată de Legea nr. 85/2014, raportată, în continuare, la modalitatea de operare a actelor procesuale ale instanței și logica de succesiune a acestora.

Astfel cum art 66 alin. (6)[4] din Legea nr. 85/2014 statuează, în ipoteza în care, pe lângă cererea debitorului, mai sunt și alte cereri ale creditorilor, cererea debitorului se va soluționa cu prioritate, urmând ca prin hotărârea de soluționare a cererii debitorului să se dispună și conexarea cererilor creditorilor la dosarul având ca obiect cererea debitorilor.


Acum, analizând printr-o interpretare logico-gramaticală textul de lege, putem deduce 2 aspecte:

1. Pe de-o parte textul de lege vorbește doar despre acele cereri ale creditorilor pentru care s-a format un dosar separat decât cel având ca obiect cererea debitorului, cum că vor fi conexate la acesta din urmă, pentru că ad absurdum, altfel, ar însemna ca judecătorul să dispună conexarea la dosarul debitorului a unor documente care se află deja la acel dosar (cererile de deschidere formulate de creditori și depuse la dosarul format ca urmare a cererii debitorului);

2. Momentul soluționării cererii debitorului este același cu momentul la care judecătorul-sindic dispune conexarea cererilor creditorilor (aflate în dosare separate) la dosarul debitorului, actul procedural de atașare a respectivelor dosare la dosarul debitorului fiind unul ulterior actului procesual constând în hotărârea de soluționare prin care s-a dispus conexarea. Desigur, un atare act procesual se va dispune doar în ipoteza admiterii cererii debitorului, pentru că, în ipoteza respingerii cererii acestuia, judecătorul va soluționa cererile creditorilor aflate în dosare separate, urmând chiar să dispună, în temeiul art 134 alin. (5) ROI din 22.12.2022, anexarea la aceste dosare a cererilor creditorilor care au fost, eventual, depuse la dosarul având ca obiect cererea debitorului.


Până nu va fi redactată hotărârea de soluționare a cererii debitorului, judecătorul-sindic poate doar să așeze fizic dosarele creditorilor lângă dosarul debitorului, dar aceste dintâi dosare nu vor fi anexate în plan juridic celui din urmă dosar (al debitorului).

Revenind la problematica din a cărei optică interpretăm textul de lege al art 66 alin. (6) din Codul insolvenței, din moment ce judecătorul-sindic va dispune conexarea cererilor creditorilor prin aceeași hotărâre prin care va soluționa cererea debitorului, reiese că acesta nu va putea avea în vedere, în scopul numirii unui practician în insolvență, cererile creditorilor care nu se aflau la dosarul debitorului, întrucât până nu va fi terminat de redactat hotărârea judecătorească, compartimentele instanței de judecată nu vor avea niciun act procesual în baza cărora să execute actul procedural al anexării cererilor creditorilor din alte dosare la dosarul privind cererea debitorului.

O astfel de concluzie este, de altfel, una logică, întrucât trebuie să avem în vedere că anexarea cererilor creditorilor se face la dosarul debitorului în urma dispoziției de conexare a judecătorului-sindic, dispoziție care este dată printr-o hotărâre judecătorească, iar nu printr-o rezoluție a judecătorului[5]. Mai mult, este importantă și relevarea naturii hotărârii prin care se dispune conexarea, conform art. 66 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, ea fiind o hotărâre prin care judecătorul soluționează cauza și dispune conexarea prin efectul imperativ al legii, iar nu o simplă încheiere interlocutorie prin care instanța ar fi admis o eventuală excepție de conexitate, invocată fie din oficiu, fie de parte.

Ceea ce trebuie, cu precădere, evidențiat este că, deși judecătorul-sindic va avea cunoștință de eventualele cereri ale creditorilor care fac obiectul altor dosare decât cererea debitorului, el nu va putea avea în vedere aceste cereri, la momentul soluționării cererii debitorului, nefiind încă anexate dosarului având ca obiect cererea debitorului.

Ad absurdum un raționament în sens contrar ar însemna ca, cu ocazia deliberării și redactării hotărârii judecătorești, judecătorul-sindic să dispună, eminamente verbal, aducerea în biroul său, de către compartimentul abilitat, a dosarelor care fac obiectul cererilor creditorilor ce nu au fost depuse la dosarul debitorului, întrucât, cunoscând că dorește să admită cererea debitorului, urmează să dispună și conexarea acelor dosare la dosarul debitorului, iar, dacă, pe baza cererilor din acele dosare separate, judecătorul-sindic ar dispune numirea unui anumit practician în insolvență, acest lucru ar însemna dispunerea unui act procesual, fundamentat pe un act procesual anterior, înainte ca acest act procesual anterior să fie finalizat, astfel încât să producă efecte, ceea ce ar duce la nașterea unui oximoron juridic.

Mai mult, simpla punere împreună a dosarului debitorului și a dosarelor creditorilor nu echivalează cu producerea de efecte a dispoziției de conexare, în plan juridic, astfel că, deși acele dosare se află împreună, în plan teluric, din punct de vedere juridic, judecătorul-sindic tot nu le poate avea în vedere în scopul numirii unui practician în insolvență, deoarece efectele dispoziției de conexare încă nu se vor fi produs la acel moment.

Cu alte cuvinte, nu este logic ca, dintre mai multe dispoziții cuprinse în același act (hotărârea judecătorească) unele să producă efecte (dispoziția de conexare) înainte ca actul să fie finalizat.

Pe cale de consecință, în desemnarea unui practician în insolvență, cu ocazia soluționării dosarului debitorului, judecătorul-sindic nu va putea avea în vedere propunerile de numire făcute de acei creditori ale căror cereri de deschidere a procedurii, anterioare cererii debitorului, fac obiectul unor dosare separate.

Astfel, concluzia la care ajungem pe baza analizării modalității de operare juridică a normelor legale menționate anterior este, așadar, una de natură a discrimina între creditori, sub aspectul desemnării practicianului în insolvență cu titlu provizoriu, după criteriul temporal al introducerii cererii de deschidere a procedurii de insolvență anterior sau ulterior formulării cererii de către debitor, un aspect care ar trebui avut în vedere de lege ferenda.



[1] A se vedea prevederile art. 134 alin. (4) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea nr. 3243/22.12.2022, potrivit cărora: „(4)Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă, cererile ulterioare ale creditorilor, înregistrate în dosarul format ca urmare a cererii debitorului, după disjungere, sunt înregistrate într-un nou dosar, având ca obiect cerere de deschidere a procedurii formulată de către creditori, care se repartizează aceluiaşi complet.”[2] A se vedea prevederile art. 134 alin. (5) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea nr. 3243/22.12.2022, potrivit cărora: „(5) Dacă cererea de deschidere a procedurii formulată de către debitor este respinsă şi au existat cereri ale creditorilor înregistrate atât înainte, cât şi după înregistrarea cererii debitorului, cererile creditorilor disjunse din dosarul de deschidere a procedurii la cererea debitorului, după disjungere, se judecă în dosarul format ca urmare a cererilor anterioare ale creditorilor din dosarul ataşat.”[3] A se vedea prevederile art 66 alin. (7) din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora: „(7) Dacă, ulterior înregistrării cererii debitorului, dar înainte de soluţionarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de către creditori, acestea se vor înregistra direct la cererea formulată de debitor. În acest scop, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, la data înregistrării cererilor şi va înregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulată de debitor. În această situaţie, se va proceda la soluţionarea în procedură necontencioasă a cererii debitorului. În cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declaraţii de creanţă, iar în cazul respingerii sale, se vor soluţiona cererile creditorilor, potrivit art. 72 şi următoarele.”[4] A se vedea prevederile art 66 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora: „(6) La înregistrarea cererii, serviciul de registratură va efectua verificări, din oficiu, cu privire la existenţa pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori. În cazul în care sunt înregistrate cereri formulate de creditori, se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeaşi încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor, care în cazul deschiderii procedurii devin declaraţii de creanţă, iar dacă se respinge cererea debitorului, se soluţionează potrivit art. 72 şi următoarele.”[5] A se vedea în sens contrar N. Țăndăreanu. Codul insolvenței comentat. Vol I – art. 1-182. Ed. Universul Juridic. București 2017, pag. 271.



 
 
 

Comments

bottom of page